Nu este foarte limpede ce a determinat omul sa recurga la prajirea cafelei. Bineinteles ca exista o legenda si despre acest fapt. In jurul anului 1260 un seic, pe numele sau Omar a fost exilat, iar acesta incercand sa isi astampere foamea a incercat sa isi faca supa din boabele de cafea. Fiind prea amara, a incercat sa le prajeasca si a constatat ca gustul este incomparabil mai bun, iar la intoarcerea sa din exil a popularizat aceasta metoda de consum a cafelei .

Adevarul ar putea fi si altul. In lumea araba se consuma inca din acea perioada o bautura facuta din crengutele de cafea cu fruct cu tot, prajite putin si fierte, bautura denumita in acea zona qishr (sau kishr, kisher – sunt mai multe denumiri care circula), in Europa fiind cunoscuta sub numele de cafea sultan sau sultana. Probabil ca cineva a ars prea mult acele crengute si a descoperit aroma deosebita a boabelor de cafea prajite.

Cert este ca in jurul anului 1550 cafeaua era prajita pe toata intinderea imperiului otoman de o maniera asemanatoare celei din zilele noastre.

Ca grad de prajire, inceputurile au fost mai “luminoase” cafeaua fiind prajita mai putin. In jurul anului 1600 s-a dezvoltat un stil de prajire mai intensa a cafelei, acest fapt putand fi determinat de doi factori – primul ar fi faptul ca o cafea mai prajita este mult mai usor de macinat decat una mai putin prajita, iar cel de-al doilea motiv ar fi disponibilitatea pe scara larga a zaharului, care adaugat cafelei atenueaza notele mai amarui care se dezvolta in momentul prajirii mai intense.

Cum se prajea cafeaua pana la inceputul secolului XIX ? Se pare ca era prajita mai ales de catre consumatorii finali, prin metode rudimentare – in tigai sau pe placi de fier, metode care de multe ori aveau ca rezultat o cafea prajita neuniform, deseori arsa, dar era mult mai buna decat majoritatea cafelelor comercializate in ziua de astazi avand un mare avantaj – era proaspata.